Eu şi Mercador (OLX), o poveste de viaţă

Prin 2010 m-am împrietenit cu Mercador şi de atunci suntem cei mai buni prieteni. Căci s-a întâmplat să ne cunoaştem când el nu era faimos şi când nimeni nu-l vedea pe tipul cu bormaşina în reclame.
 
Dar să începem cu începutul…
 
Pe vremea aia Mercador părea un magazin online cu produse la mâna a doua sau chiar a treia, unde găseai orice articol deja folosit la preţuri bunicele. Şi chiar aşa era. Şi Mercador ăsta avea un site-oglindă, dedicat femeilor pasionate de moda second-hand: Trendzone. Tot ce adăugai pe Trendzone se găsea şi pe Mercador. Se găsea orice şi când spun orice mă refer de la rochii, genţi, accesorii până la cosmetice şi lenjerie intimă. Asta pentru că sigur exista cineva, cel puţin prin sate uitate de lume, care avea nevoie să cumpere ceva ce nu găsea la magazinul din colţ. Căci da, erau preţuri mici şi convenabile. Şi ce era mai bun era că puteai sa fii un comerciant de succes şi să vinzi orice nu-ţi mai trebuia prin casă. Prin poştă, fără garanţii, fără calificative, fără conturi reale, fără să fii verificat de cineva. Şi normal, când îi dai omului libertate totală, de ce să ia un deget, dacă poate lua toată mâna?
 
În câteva luni, pe Mercador au explodat anunţuri în care clienţii păcăliţi postau imagini cu produsele pe care le-au primit în locul celor cerute. Şi ce-am vazut acolo întrecea limita imaginaţiei. Îmi amintesc că o femeie, în disperarea şi durerea ei, plătise aproape 200 lei pe o geaca de blană şi a primit doar căptuşeala. I-au trimis căptuşeala tăiată de pe interior, aruncată într-o cutie de carton şi plasată la domiciliu. Şi dacă n-ar fi încălcat politica site-ului poate că toate acele  anunţuri disperate şi educative ar fi fost şi astăzi acolo să şocheze, doar că erau şterse de admin la câteva ore după postare.
 
Prin 2010 oraşele mari nu erau încă invadate de magazine de cartier de genul “Orice produs la 13 lei”, poate doar în capitală. Aşă că era foarte uşor să vinzi un produs utilizat la un preţ mai mare decât ar fi cumpărat cineva unul nou. Asta doar pentru că la Gheorghiţa în sat erau doar trei modele de cizme pe care le cumpăra toată lumea. Şi voia şi ea cizme de la oraş, mai altfel, mai bune. Şi ia-uite cum te descotoroseai tu de cizmele de astă-iarnă, pe care le luasei ieftin de la un butic şi le vindeai la preţuri umflate, prin nu-ştiu-ce sat, de îţi ziceau şi bodaproste dacă ajungeau cu bine.
 
             Pe principiul “prost să fii, noroc să ai” vânzările mergeau binişor până când teama de eşec a luat alte întorsături. Oamenii comandau şi, din diverse motive personale, nu mai ridicau coletul. Şi uite aşa coletele uitate de lume zăceau la poştă cu săptămânile şi expeditorii umili şi tăcuţi le aşteptau cu nerăbdare la retur.
 
            După diverse modificări pe care le-a făcut Mercador, printre care şi faptul că a integrat Trendzone în site-ul mamă şi a pus laolaltă electrocasnice, haine, flori, apartamente, animale şi alţi barbiduci, lucrurile s-au cam împuţit. Pentru utilizatori, bineînţeles. În timp ce Mercador înflorea, calificative tot nu erau, postările se făceau gratuit, lumea era sceptică şi, chiar dacă voia să cumpere, întreba şi apoi renunţa. Uşor-uşor au ajuns din ce în ce mai puţine mesaje de la oameni cât mai dezechilibraţi psihic şi de la multe, dar multe tinere frustrate.
 
Iată câteva dintre mesajele bizare pe care le-am vazut şi mi-au rămas în minte:
 
  •        “Nu vreau să vând genele astea false chiar dacă vrei să le cumperi cu bani, eu vreau să le schimb(după ceva vreme tipa anunţă că le-a dat la un schimb în provincie şi n-a primit nimic înapoi …cu bani sau fără bani, ţeapa acelaşi gust are, nu?)
  •        “Ce lungime are tricoul? /Lungime medie/Poţi să-mi spui lungimea în cm, te rog? /Îmi pare rău, dar nu stau să îl măsor
  •        –Bună seara, aş dori aceste dresuri doar dacă le pot vinde vara. Mulţumesc
  •    “ Nu mă deranjează că adidaşii sunt murdari, tocmai bine, copilul meu îi vrea murdari.”
  •          – Tricoul acela e cumva murdar? /Da, sigur, e murdar, păi l-am scos dintr-un sac
  •        – Din păcate, preţul nu este negociabil/ Eh nu este, eu negociez, nu cumpăr la preţul dvs./Atunci nici eu nu vând/ Ba vindeţi, dar negociem

Acum site-ul a crescut şi s-a dezvoltat din astfel de treburi care pentru unii au fost foarte bune şi pentru alţii foarte proaste. Publicitatea, invazia de anunţuri şi miile de postări au făcut ca preţurile să scadă aşa tare încât cu greu să mai poţi vinde ceva de pe-acasă. Şi te gândeşti uneori că mai bine ai mai da și tu de pomană. Asta şi pentru că micile afaceri de cartier s-au înmulţit drastic şi în fiecare piaţă găseşti cel puţin un magazin cu haine sub 20 lei. Singura şansă să mai vinzi ceva la un preţ bun (şi ma refer la profit) este să fie unicat sau greu accesibil publicului larg.
 
Oare ce o sa mai facă prietenul meu Mercador în câţiva ani? Că eu aştept cu nerăbdare să-i văd evoluţia, mai ales că Vărupare să-i facă mare concurenţă. Şi nu în ultimul rând, mai aştept cu ardoare să văd de ce caractere  mă mai lovesc în acest univers digital al cumpărăturilor. 
Advertisements
This entry was posted in Experienţe. Bookmark the permalink.

One Response to Eu şi Mercador (OLX), o poveste de viaţă

Leave a Reply

Fill in your details below or click an icon to log in:

WordPress.com Logo

You are commenting using your WordPress.com account. Log Out / Change )

Twitter picture

You are commenting using your Twitter account. Log Out / Change )

Facebook photo

You are commenting using your Facebook account. Log Out / Change )

Google+ photo

You are commenting using your Google+ account. Log Out / Change )

Connecting to %s