Timpul trece, pasiunile rămân

Timpul trece, firesc. Îmbătrânim sau întinerim? Asta e întrebarea.

Growing-old

Acum câţiva ani, mai precis vreo patru-cinci, obişnuiam să scriu foarte multe versuri. Nu, nu erau poezii. La început ziceam că-s versuri de muzică rap (înainte ca stilul Deliric – rime complexe cu DEX-ul – să devină aşa popular) şi m-am descurcat binişor cu ele. Am continuat să scriu şi uite aşa din vorbe aruncate versurile meu prindeau culoare, calitate şi tot mai mult sens. Deşi n-aveau vreun ritm dacă încercai să le cânţi şi nici n-aveau vreun limbaj prestabilit, erau ceva al meu. Şi de mergeau ori nu mergeau cântate, eu tot le făceam şi un refren!

Şi scriam multe, multe versuri. Nu mă puteam opri. Zi şi noapte îmi ieşeau rimele din minte ca pe bandă rulantă şi cuvintele răsăreau pe hârtie. Puteam să-mi descriu viaţa, ziua, lumea în versuri şi, culmea,  fără să par emo (da, am crescut cu generaţia emo).

Acum am îmbătrânit. Nu-mi mai găsesc cuvintele ca atunci.  Şi când îmi amintesc că treaba asta era cea mai frumoasă pasiune a mea, îmi vine s-o iau de la capăt. Dar pentru cine, pentru ce? Mai am oare timp? Îmi tot zic că o să-mi transpun ideile în ceva, sub o formă, cumva, dar parcă se tot îndepărtează.

Totuşi sunt fericită şi liniştită oarecum că nu le-am dat foc, că nu le-a trimis mama la maculatură sau că nu trebuie să le caut disperată pe undeva pe sub pat. Asta pentru că le-am transcris în Word şi acum îmi sunt la îndemână. Şi de dragul vremurilor apuse şi cu amintirea mereu vie a persoanelor pentru/despre/alături de care am scris, am să postez o bucată dintr-o “piesă” mult iubită, compusă de mine şi intitulată “Surse şi resurse”.

“Între ce se vede şi ce se aude

Sunt multe drumuri împietrite şi ude,

Sunt multe glume care îngroaşă adevăru`

Şi multe dintre ele aşa îşi pierd umoru`.

Aşa tu faci pe chioru` şi eu fac pe surda

Şi vin tot mai aproape ca să nu-ţi pierd urma.

Am auzit din surse bune că-ncercăm să ne iubim

Şi-am auzit din surse rele că te cam reţin,

La surse eu nu mă închin, dar vorbele-s un chin,

Deci să ne limitam la faptu` că la tine ţin!

Şi tu la mine poate, dar nu prea, nu ştiu sigur

Dacă-i mai bine aşa sau mai bine singur,

Da` printr-un singur ochi şi dintr-o singură gură

Aş spune că ne-nţelegem sub o mască dură,

Lipsită de ură şi plină de trecut săpat,

Cu spini la capu` lui şi bine înrădăcinat.

Al meu când l-am strigat n-a vrut să îmi răspundă,

Al tău când l-am zgâriat a început să plângă.

Nu scriu cu mâna stângă şi gândesc la rece

Când trecutu` o să ne disece mie nu-mi va trece,

Dar gandul îmi întrece iarăşi rându’

Şi-aştept surse noi să-şi spună cuvântu’!”

Advertisements
This entry was posted in Emoţii and tagged , , , , , , . Bookmark the permalink.

3 Responses to Timpul trece, pasiunile rămân

  1. Awww! Îmi place mult și i-am găsit și un ritm. 😀

Leave a Reply

Fill in your details below or click an icon to log in:

WordPress.com Logo

You are commenting using your WordPress.com account. Log Out / Change )

Twitter picture

You are commenting using your Twitter account. Log Out / Change )

Facebook photo

You are commenting using your Facebook account. Log Out / Change )

Google+ photo

You are commenting using your Google+ account. Log Out / Change )

Connecting to %s