Abisul lui Christoph Waltz

Sau ce am visat eu azi-noapte. Doar că i-am dat un nume, că e prea de tot. Mai am vise d-astea, mai rar ce-i drept, dar și când le am sunt șocată. De unde atâtea elemente aranjate atât de abstract? Parcă a dat subconștientul “Shuffle” la tot ce am în cap. Dar a dat-o bine.

Dreams

Să începem…

Aveam o misiune cu încă 4 persoane să luăm ceva din casa unei tipe bogate, în mijlocul nopții. Tipa locuia la vilă, avea o piscină mișto în care se reflectau razele lunii. Noi o urmăream de pe scara unui bloc, dar o vedeam bine. Ne-am decis ca eu să fiu cea care se furișează în casă. Târându-mă pe scările blocului am ajuns în grădina femeii și apoi în piscină. O priveam de sub apă, eram subțire și ușoară ca o pană, astfel că apa nu făcea valuri. Toate ar fi decurs bine dacă nu omiteam că menajera stătea într-o minge gonflabilă în piscină. N-am reușit să o înec pe furiș ca să iau ce ne trebuia, am făcut zgomot, tipa m-a văzut și a venit după mine.

Am luat-o la goană, am ajuns pe scările de unde plecasem, mi-am luat echipa și am tulit-o în pădure. Pădurea era într-o prăpastie și copacii erau scunzi și subțiri ca un picior de fotomodel. Nu te puteai ascunde printre ei. O colegă mi-a spus că e o iluzie și, odată ce ne aruncăm în pădure, copacii vor deveni înalți și frunzele stufoase. Ne-am aruncat. Copacii au început să crească și ne-am putut furișa. Tipa ne-a pierdut urma.

Rămăsesem doar cu acea colegă, restul echipei era de negăsit. Am ajuns noi două la un pod luminat. Atunci am primit un sms de la una din celelalte fete: “Suntem prinse, nu ne căutați, nu ne așteptați, plecați. Nu ne mai puteți salva”. Nu am ascultat-o și m-am întors în pădure să le caut.

Am început să mă rostogolesc printre copaci și am căzut pe peronul unei gări. Nu recunoșteam pe nimeni, gara îmi era străină, oamenii păreau absenți, nu vorbeau, doar se plimbau. Simțeam că m-am întors în timp. Vedeam totul alb-negru. Din dreapta mea a apărut Christoph Waltz care mi-a spus pe un ton autoritar că a venit sfârșitul și trebuie să mă sui în tren. I-am spus că așa voi face, dar să mai stăm totuși la o vorbă până vine trenul. Am vorbit mult, râdeam, chicoteam. Mi-a spus că mă iubește și că după ce voi ajunge la destinație ne vom reîntâlni. L-am sărutat. Și eu îl iubeam, dar voiam să scap de acolo, să-l trădez.

M-am suit în trenul care s-a transformat în metrou. Pe peron am văzut-o pe Alina cum privea în gol. Nu știam dacă e reală, dacă mă mai cunoaște. Un călător mi-a spus că dacă o strig și îmi răspunde, voi putea rupe vraja abisului. Am scos capul pe geam și am strigat-o. Nu a întors privirea, dar mi-a trimis un sms în care scria “Știu că tu ești, dar nu îți pot răspunde. Sari din tren. Va fi bine”.

Am sărit pe geam. Trenul a explodat, iar printre flăcări eu îmi luam adio de la Christoph Waltz care țipa îndurerat spunându-mi “De ce m-ai trădat, iubito?”.

THE END

Advertisements
This entry was posted in Ficţiune and tagged , , , , . Bookmark the permalink.

4 Responses to Abisul lui Christoph Waltz

  1. Vlad Popa says:

    Asa vis, rar mai prinzi. 😀

  2. ionut says:

    psiho-girl

Leave a Reply

Fill in your details below or click an icon to log in:

WordPress.com Logo

You are commenting using your WordPress.com account. Log Out / Change )

Twitter picture

You are commenting using your Twitter account. Log Out / Change )

Facebook photo

You are commenting using your Facebook account. Log Out / Change )

Google+ photo

You are commenting using your Google+ account. Log Out / Change )

Connecting to %s