Jurnal de călătorie vieneză

Pentru Viena, tărâmul melodios al artelor, mini vacanţa de 3 zile nu a fost suficientă. Mă întorc mereu cu gândul la ea, ca să mai adaug o zi… Deşi nu sunt o bună cunoscătoare a istoriei artei şi nici o fană a stilului imperial, Viena mi-a transmis o emoţie greu de uitat. Am mers pe jos câte 15 km pe zi şi tot nu am reuşit să vedem toate locurile frumoase din această capitală europeană.

Am început din prima zi cu renumitul palat Schonbrunn.  Ce-i drept, camerele palatului nu m-au impresionat şi le-am parcurs rapid, deşi am ales să facem turul mare (Imperial). Nu sunt o fană a palatelor şi muzeelor, cum am mai spus şi în jurnalul din Belgia,  dar chiar şi aşa, Schonbrunn merită vizitat. În schimb, exteriorul, grădinile şi drumul întins de la palat către vederea regală au fost copleşitoare. Locul care mi-a placut cel mai mult a fost Tiergarten Schonbrunn (Gradina Zoo), unde am petrecut aproape 4 ore rătăcind printre adăposturile animalelor. Recunosc, până acum nu am avut parte de vizitarea vreunei grădini zoologice spectaculoase şi mai mult de 3 urşi trişti trăind în mizerie nici că văzusem. Tiergarten însă este cu totul altceva. Începând de la dimensiunea parcului  şi spaţiul alocat fiecărei specii până la atmosferă şi curăţenie. Majoritatea animalelor erau fericite, aş putea spune. Am fost bucuroasă de asta, venind la început cu o oarecare jenă, gândindu-mă la faptul că aceste animale stau închise pentru ca noi să ne delectăm privirea. Se pare însă că sunt tratate cu multă grijă şi le este amenajat un spaţiu cât mai asemănător, dacă nu identic, cu habitatul natural. Fiecare specie, începând de la animale, până la reptile şi păsări, era ţinută într-un mediu propice. Cele care aveau nevoie de întuneric, le găseai pe întuneric, indiferent că ţie ca vizitator îţi era incomod să le vezi aşa. Erau zone cu schimbare de temperatură, umiditate şi vegetaţie, ca să respecte habitatul. Numărul de specii de la Tiergarten este foarte variat, însă mi-au rămas în minte păsările flamingo cu penajul lor mirific, meduzele, pisica de mare ascunsă tactic în nisip, peştele “faţă de om” şi pinguinii.

1

A doua zi am vizitat catedrala Sf. Stefan, unde am urcat 343 de trepte până în vârf. A meritat efortul, atât pentru vedere, dar mai mult pentru unul dintre cele mai frumoase momente din viaţa mea: logodna.

2

În continuare, am vizitat Palatul Belvedere, care găzduieşte picturi de renume din mai multe epoci ale artei. Recomand să fie vizitat de către cei pasionaţi de artă şi istorie. Altfel, este suficient să mergi până acolo pentru a petrece timpul plimbându-te printre grădini. În drum spre palat, am trecut prin parcul Stadt, unde se regăseşte statuia lui Strauss. Parcul este frumos amenajat, plin de vegetaţie şi flori multicolore, este o plăcere să stai în razele soarelui pe o bancă. Doar să ai timp!

A urmat parcul Prater şi renumita roată Wiener Riesenrad Ferris . Aici ne-am oprit pentru a vizita Muzeul Madame Tussauds, care aş spune că este overpriced pentru ceea ce oferă, mai ales pentru turiştii care au vizitat echivalentul acestui muzeu în alte oraşe europene sau în SUA. La începutul lunii martie, nu sunt deschise toate atracţiile din parcul de distracţii, ceea ce a făcut ca atmosfera să fie şi mai interesantă. Părea că ne aflăm într-un parc  de distracţii antic, ca în filmele de epocă, cu melodiile Marry Go Round în  urma noastră. Cum eu sunt o căutătoare de adrenalină, nu am ratat ocazia să privesc Viena de la înălţime, cu capul în jos, dintr-un aparat tip pendula, care mi-a zguduit puţin creierii.

?

Apusul l-am prins undeva pe drumul spre Turnul Dunării, în care am urcat la lăsarea serii. Vederea întregului oraş a fost spectaculoasă, la fel ca restaurantul unde ne-am oprit pentru o gustare. A fost prima dată când am mâncat într-un spaţiu care se roteşte necontenit. Iniţial, am crezut că o să mi se facă rău, dar treptat m-am obişnuit cu senzaţia. E o ocazie unică să admiri panorama întregului oraş, la 360 grade, fără ca tu să faci măcar un pas.

4

Am lăsat ultima zi pentru suveniruri şi cumpărături pe vestita Mariahilferstrasse şi-apoi ne-am întors în centru pentru a savura ultimele prăjituri pe tărâm vienez. Este foarte asemănător cu al nostru “Centru Vechi”, doar că mult mai atent îngrijit şi reabilitat. Se găsesc o multitudine de magazine cu branduri de lux, precum Rollex, Jimmy Choo, Gucci, Emporio Armani şi nu numai. Nu cred ca greșesc dacă spun că un român cinstit se apropie de vitrina doar pentru poze. Asta dacă nu vrea să îşi facă un credit la bancă pentru un astfel de ceas:

11419845_1165995350086117_833567160_n

Am sărit peste muzee şi alte palate, pentru că nu au fost în preferinţele noastre, dar adevărul este că nici timpul nu ne-a permis. Şi totuşi m-aş întoarce în Viena oricând pentru atmosfera liniştită şi romantică.

Ce mi-a plăcut în Viena?

  • curăţenia pe străzi  – aş puncta că fiecare coş de gunoi are un recipient sub formă de chiştoc, special creat pentru a stinge ţigara acolo
  • metroul  – în Viena la metrou, nu ai cum să te pierzi, deşi există 4 magistrale, toate diferenţiate prin culori la orice pas; este o plăcere să mergi cu metroul!
  • încrederea, siguranţa şi ordinea – pe străzile şi parcurile din Viena te poţi plimba noaptea fără măcar să îţi fie teamă; nu am dat de niciun controlor pe perioada şederii, ba mai mult, am fost surprinsă de faptul că intrarea la metrou este permisă chiar dacă nu ai bilet; dacă ar fi aşa la noi, cine şi-ar mai lua bilet? supriză, în Viena toată lumea valida biletul când cobora la metrou şi absolut toţi cetăţenii stăteau pe partea dreaptă pe scara rulantă, partea stângă fiind lăsată liberă pentru cei care se grăbesc să urce/coboare
  • oamenii – de fiecare dată când vienezii descopereau că suntem turişti, ori pentru că ne holbam intens la harta subterană ori pentru că vorbeam în română, ne zâmbeau prietenos şi ne ajutau cu orice informaţie
  • lipsa discriminării – aici o să punctez două lucruri care m-au suprins plăcut: 1. respectul faţă de fumători – deşi în majoritatea spaţiilor închise nu se poate fuma, restaurantele au amenajat pe timp de iarnă terase cu radiatoare, astfel încât fumătorii să poată sta confortabil afară; 2. atitudinea faţă de travestiţi/gay – am văzut 2 zile la rând un travestit, purtând fustiţă, tocuri şi ciorapi din plasă de culoare roz, cărând după el o umbrelă roz şi o geantă din puf; prima mea reacţie a fost să mă amuz copios şi să critic (as we do), dar când m-am oprit mi-am dat seama că nimeni nu râdea, toată lumea în jur ignora ceea ce văzusem, ca şi cum ar fi fost perfect normal.

Ce nu mi-a plăcut în Viena?

  • costurile – este o capitală europeană scumpă, iar tarifele sunt foarte mari comparativ cu veniturile românilor (ex: 1 apa la hotel – 2,5 euro; 1 magnet – min. 5 euro; 1 cutie cu bomboane – 15 euro; 1 snitel vienez – 20 euro)
  • temperatura – în Viena şi când e cald, e frig, aşa că a trebuit să mă înfofolesc cu mănuşi, fular şi căciulă în mijlocul lunii martie, pentru că soarele în Viena e cu …colţi.
  • mâncarea – lăudatul şniţel vienez nu a fost cu nimic mai bun decât ce face bunica, iar gulaşul de viţel de asemenea nu a fost pe gustul meu; nu ştiu cum se face că românii ştiu să gătească delicatese de prin toate colţurile lumii şi să le iasă ca la carte, dar din nou mi-a fost dor de restaurantele noastre.

În plus, în Viena se pot face plimbări cu vaporaşul pe Dunăre, dar nu ne-am aventurat mai ales când la noi în ţară, la Orşova, am trăit această experienţă şi, zic eu, a fost mult mai frumoasă. Iar dacă vreţi să împuşcaţi doi iepuri dintr-o lovitură, în mai puţin de 1 ora jumătate se poate ajunge cu trenul sau cu vaporaşul în Praga.

Advertisements
This entry was posted in Călătorii and tagged , , , , , . Bookmark the permalink.

Leave a Reply

Fill in your details below or click an icon to log in:

WordPress.com Logo

You are commenting using your WordPress.com account. Log Out / Change )

Twitter picture

You are commenting using your Twitter account. Log Out / Change )

Facebook photo

You are commenting using your Facebook account. Log Out / Change )

Google+ photo

You are commenting using your Google+ account. Log Out / Change )

Connecting to %s