Când casa e acasă

În fiecare seară când intru pe uşă, îmi spun în sinea mea “Ce bine că sunt acasă!”. Acasă e locul unde m-am născut, unde am copilărit şi unde am crescut. Nu este nevoie să-mi împart camera, bucătăria sau baia decât cu familia mea. Este locul de care aparţin şi care întotdeauna îmi va fi drag, indiferent care-mi va fi noul cămin în viaţă.

Sunt fericită la gândul că nu a fost nevoie să mă mut de acasă, de lângă ai mei, pentru a studia sau pentru a-mi găsi un loc de muncă. M-am născut în capitală, locul în care mulţi îşi doresc să ajungă, dar şi de care mulţi fug. Sunt oameni care îmi spun că detestă aglomeraţia şi viaţa urbană, pentru că s-au născut în locuri liniştite sau rurale. Mie mi-e drag  Bucureştiul, aşa aglomerat, poluat şi agitat cum este el. Pentru mine, este definiţia cuvântului acasă şi nu-mi trebuie mai mult. Stau la bloc şi trebuie să suport sunetele deranjante de bormaşină, gemetele vecinilor şi copiii de la etajul inferior, care cântă la fluier în fiecare duminică dimineaţa. Dar toate astea pălesc în faţa faptului că sunt acasă. Anul trecut, n-am avut apă caldă 3 luni din cauza problemelor cu administraţia (vezi povestea), dar am fost acasă şi asta e tot ce a contat.

Devin emoţională atunci când oameni din jurul meu îşi varsă dorul de familie, pe care reuşesc să o vadă, în cel mai bun caz, o dată pe lună. Nu mai spun de cei care stau cu chirie împreună cu colegi sau prieteni şi îmi povestesc ce compromisuri trebuie să facă pentru a locui într-un colectiv. Sunt oameni care fac naveta de acasă la muncă pentru că nu-şi permit o chirie în oraş şi copii care merg câte 10 km până la şcoală. Eu făceam 3 minute până la şcoală. N-am cum să nu mă gândesc la asta deseori.

Aceeaşi stare cred că este resimţită şi de cei care au plecat în străinătate. Pentru ei părinţii nu sunt la 200 km distanţă, ci poate chiar la 2000 km. Au renunţat la “acasă” pentru o viaţă mai prosperă. Dar indiferent cât le este de bine sau de greu, n-au cum să îngheţe dorul de casă.

Să nu fi nevoit să treci de zona ta de comfort este un lucru pe care nu toată lumea şi-l permite, aşa că trebuie apreciat. Nu pot decât să realizez şi să fiu recunoscătoare că am şansa să vin acasă în fiecare zi.

Advertisements
This entry was posted in Emoţii and tagged , , . Bookmark the permalink.

Leave a Reply

Fill in your details below or click an icon to log in:

WordPress.com Logo

You are commenting using your WordPress.com account. Log Out / Change )

Twitter picture

You are commenting using your Twitter account. Log Out / Change )

Facebook photo

You are commenting using your Facebook account. Log Out / Change )

Google+ photo

You are commenting using your Google+ account. Log Out / Change )

Connecting to %s