David și Alessia – copiii mileniului III

La coadă la supermarket, aud o mamă cum își strigă fetița “Alessia, ce faci cocoțată acolo, treci încoa’”. Alessia se uita lung după David, care scormonea ceva în căruț la câțiva metri mai încolo…

Este doar o poveste, din numeroasele povești cu David și Alessia pe care le aud frecvent. Ce au special aceste nume de au înlocuit cuplul Ana & Ion al vremurilor trecute? Lucrez cu publicul și am ocazia să văd zilnic nume de copii. Pot să spun printr-o observație participativă că cele mai populare nume pentru copiii născuți după anul 2000 sunt:

  • Fete: Daria, Alessia, Sofia, Eva, Sara
  • Băieți: David, Luca, Darius

Se pare că nu sunt singura care le-a constatat. În 2009, Alessia era pe locul 48/157 (într-un articol pe care l-am citit) în topul numelor de fete, iar Daria pe locul 10, cu peste 3000 de copii botezați așa. În acest timp, pentru nou-născuții de sex masculin, David a fost cel mai ales nume în 2011.

Fără să realizeze ce au făcut, părinții au creat un trend. De prin 2000 a început moda numelor anti-românești, simple, dar totuși cu impact.  Sunt convinsă că și-au dorit ca cel mic să aibă un nume diferit, să fie special. Alexandra s-a transformat în Alessia și Ana-Maria în Anne-Marie. Nu știu dacă au anticipat că toți ceilalți părinți vor încerca același lucru și într-un final cataloagele la școală vor fi pline de nume identice. Fără doar și poate, trendul e contagios și se perpetueaza. A ajuns chiar și la mine, în ciuda faptului că scriu despre aceste lucruri. Îmi doresc ca, atunci și dacă voi avea o fetiță, să o cheme Emma. Șoc și groază – s-ar putea sa fie cel mai popular nume al anului 2017, din ce am citit într-un articol recent, deși (nu știu cum) nu l-am întâlnit în jurul meu la niciun copil.

Acesta nu este singurul trend. Fiecare copil cu nume deosebit are și un al doilea prenume, care de regulă este un nume de sfânt. Nu știu exact dacă societatea românească încă mai ține la asta, deși ar trebui să-mi fie destul de clar că suntem un popor religios. Totuși, tind să cred că numele de sfânt adăugat pe certificatul de naștere este ales pentru ca cel mic să aibă o zi onomastică. Unii dintre noi avem chiar două, deci să nu fim egoiști! Și-atunci s-au realizat următoarele combinații: Alessia Maria, Sofia Maria, Sara Ioana, David Andrei  etc.

Daca gândirea asta am înțeles-o, încă nu pricep de ce unii părinți dau nume din filme sau videoclipuri. Am auzit/văzut următoarele nume: Arya (evident – Game of Thrones) și Ariana (Grande???). Cred ca am vazut o dată și Ryanna, scris așa. Numele sunt frumoase auditiv, dar de ce? Ce relevanță au aceste nume pentru un copil român? Ce vor reprezenta aceste nume peste 30 ani? Ele vor fi mereu asociate personajului, nu omului. Copiilor le va fi greu apoi să se desprindă de imaginea generată de nume.

Sunt sigură că ce-am văzut și întâlnit este doar o mică parte din ce va urma. Mă aștept ca generația 2020 să debordeze de nume inedite. Nu deschid cutia Pandorei, dar psihologic vorbind omul tinde să ofere copiilor ceea ce n-a putut avea. Cred că tuturor ne-a plăcut la un moment dat în copilărie un nume și ne-am spus “pe copilul meu o să-l cheme…”. Mulți și-au ascuns al doilea prenume de ochii lumii, pentru că era o Margareta sau un Costinel, și și-au promis că ai lor se vor putea mândri în lumea întreagă cu numele pe care îl vor alege. S-ar putea însă ca toți copiii cu numele dorite de noi să ajungă la rândul lor adulții care vor căuta ce n-au avut…

Advertisements
This entry was posted in Experienţe and tagged , , , , , , . Bookmark the permalink.

2 Responses to David și Alessia – copiii mileniului III

  1. ţâfnoasa says:

    Eu zic că cel mai popular nume de fată este Maria. Prea multe Mării au apărut în ultimii ani, în orice combinație. Iar la băieți ar intra și Alexandru, unul dintre cel mai comune nume!…

Leave a Reply

Fill in your details below or click an icon to log in:

WordPress.com Logo

You are commenting using your WordPress.com account. Log Out / Change )

Twitter picture

You are commenting using your Twitter account. Log Out / Change )

Facebook photo

You are commenting using your Facebook account. Log Out / Change )

Google+ photo

You are commenting using your Google+ account. Log Out / Change )

Connecting to %s