Dacă nu e brand, eu nu cumpăr!

Cam cât de strînsă credeţi că poate fi legătura dintre un om şi brandurile sale de suflet? O să vă spun o povestioară care să răspundă în numele meu.Lovebrands

Eu folosesc Zewa, ştiţi, hârtia aia catifelată de o arată la televizor şi care miroase a piersici, a ceai de tei sau a muşeţel.  Într-o zi la muncă, eram răcită cobză şi mi se terminaseră batistele Zewa. Aşa de răcită, că le-am terminat şi pe ale colegelor mele. M-am dus fuguţa la magazin cu inima cât un purice, să caut batiste Zewa, ştiind că nu se găsesc chiar la orice magazin stradal.  Aş fi acceptat şi varianta Puff, ca plan B. Dar, surpriză! Vânzătoarea mi-a întins un pachet de batiste intitulat El padre (sau El pedro, cine mai ştie ). M-am uitat la ele ca vegetarianul la carne şi, fără să-mi dau seama că urma să vorbesc chineză cu ea, i-am spus timidă: “Dar alt brand n-aveţi?”. Şocată de reacţia mea, femeia s-a uitat la mine cu o privire de genul ce-i trebuie fetei ăsteia brand ca să-şi sufle mucii, şi mi-a răspuns scurt: “Eh, ce brand! Altceva n-avem”. Le-am cumpărat şi am suferit în tăcere până acasă, unde m-aşteptau ale mele batiste Zewa.

Povestioara asta a fost scurtă, dar duc una şi mai lungă de ani de zile, cu Dove. Pentru mine cuvântul săpun este sinonim cu Dove, dacă mă înţelegeţi. Şi când zic şampon, la fel. Dacă n-am Dove mă simt murdară, chiar dacă mă spăl pe mâini cu alt săpun. În mintea mea, Dove e un fel de spirt catifelat şi frumos mirositor. Aş vrea să ştiu de ce cred asta, încă de când eram mică. Dar asta ştie doar Dove. Am ajuns să strecor câte un săpun Dove pe unde apuc, la prietenul meu acasă, la job, în concediu etc. Odată eram la coafor şi m-a întrebat stilistul cu ce mă spăl pe păr. I-am răspuns fără echivoc, cu Dove. S-a uitat strâmb la mine şi mi-a zis că nu e bun, că face părul moale şi încerca să mă agaţe cu alte branduri d-ale lui din coafor. I-am zis că nu-mi pasă, eu mă spăl cu Dove. Nu înţelegeam de ce nu înţelege.

Sună a reclamă, aşa-i? Păcat că nu-mi dă nimeni bani să spun poveştile astea, că ar ieşi o campanie frumoasă cu testimoniale. Brandul are o valoare pentru mine şi un înţeles. Cine nu înţelege relaţia unui om cu brandul, probabil judecă uşor: “asta e fiţoasă”. Poate că sunt, dar  în esenţă, să fii fidel unui brand îţi dă acel sentiment de bunăstare că ai găsit ceva care te defineşte. Când ajungi să crezi într-un brand şi el să te reprezinte, nu mai e nevoie să-i vezi reclamele sau să auzi de el. E acolo în mintea ta şi îl vei căuta oriunde. N-ai cum să-l uiţi, pentru că e parte din tine.

 

Advertisements
Posted in Experienţe | Tagged , , , | Leave a comment

Când casa e acasă

În fiecare seară când intru pe uşă, îmi spun în sinea mea “Ce bine că sunt acasă!”. Acasă e locul unde m-am născut, unde am copilărit şi unde am crescut. Nu este nevoie să-mi împart camera, bucătăria sau baia decât cu familia mea. Este locul de care aparţin şi care întotdeauna îmi va fi drag, indiferent care-mi va fi noul cămin în viaţă.

Sunt fericită la gândul că nu a fost nevoie să mă mut de acasă, de lângă ai mei, pentru a studia sau pentru a-mi găsi un loc de muncă. M-am născut în capitală, locul în care mulţi îşi doresc să ajungă, dar şi de care mulţi fug. Sunt oameni care îmi spun că detestă aglomeraţia şi viaţa urbană, pentru că s-au născut în locuri liniştite sau rurale. Mie mi-e drag  Bucureştiul, aşa aglomerat, poluat şi agitat cum este el. Pentru mine, este definiţia cuvântului acasă şi nu-mi trebuie mai mult. Stau la bloc şi trebuie să suport sunetele deranjante de bormaşină, gemetele vecinilor şi copiii de la etajul inferior, care cântă la fluier în fiecare duminică dimineaţa. Dar toate astea pălesc în faţa faptului că sunt acasă. Anul trecut, n-am avut apă caldă 3 luni din cauza problemelor cu administraţia (vezi povestea), dar am fost acasă şi asta e tot ce a contat.

Devin emoţională atunci când oameni din jurul meu îşi varsă dorul de familie, pe care reuşesc să o vadă, în cel mai bun caz, o dată pe lună. Nu mai spun de cei care stau cu chirie împreună cu colegi sau prieteni şi îmi povestesc ce compromisuri trebuie să facă pentru a locui într-un colectiv. Sunt oameni care fac naveta de acasă la muncă pentru că nu-şi permit o chirie în oraş şi copii care merg câte 10 km până la şcoală. Eu făceam 3 minute până la şcoală. N-am cum să nu mă gândesc la asta deseori.

Aceeaşi stare cred că este resimţită şi de cei care au plecat în străinătate. Pentru ei părinţii nu sunt la 200 km distanţă, ci poate chiar la 2000 km. Au renunţat la “acasă” pentru o viaţă mai prosperă. Dar indiferent cât le este de bine sau de greu, n-au cum să îngheţe dorul de casă.

Să nu fi nevoit să treci de zona ta de comfort este un lucru pe care nu toată lumea şi-l permite, aşa că trebuie apreciat. Nu pot decât să realizez şi să fiu recunoscătoare că am şansa să vin acasă în fiecare zi.

Posted in Emoţii | Tagged , , | Leave a comment

Jurnal de călătorie vieneză

Pentru Viena, tărâmul melodios al artelor, mini vacanţa de 3 zile nu a fost suficientă. Mă întorc mereu cu gândul la ea, ca să mai adaug o zi… Deşi nu sunt o bună cunoscătoare a istoriei artei şi nici o fană a stilului imperial, Viena mi-a transmis o emoţie greu de uitat. Am mers pe jos câte 15 km pe zi şi tot nu am reuşit să vedem toate locurile frumoase din această capitală europeană.

Am început din prima zi cu renumitul palat Schonbrunn.  Ce-i drept, camerele palatului nu m-au impresionat şi le-am parcurs rapid, deşi am ales să facem turul mare (Imperial). Nu sunt o fană a palatelor şi muzeelor, cum am mai spus şi în jurnalul din Belgia,  dar chiar şi aşa, Schonbrunn merită vizitat. În schimb, exteriorul, grădinile şi drumul întins de la palat către vederea regală au fost copleşitoare. Locul care mi-a placut cel mai mult a fost Tiergarten Schonbrunn (Gradina Zoo), unde am petrecut aproape 4 ore rătăcind printre adăposturile animalelor. Recunosc, până acum nu am avut parte de vizitarea vreunei grădini zoologice spectaculoase şi mai mult de 3 urşi trişti trăind în mizerie nici că văzusem. Tiergarten însă este cu totul altceva. Începând de la dimensiunea parcului  şi spaţiul alocat fiecărei specii până la atmosferă şi curăţenie. Majoritatea animalelor erau fericite, aş putea spune. Am fost bucuroasă de asta, venind la început cu o oarecare jenă, gândindu-mă la faptul că aceste animale stau închise pentru ca noi să ne delectăm privirea. Se pare însă că sunt tratate cu multă grijă şi le este amenajat un spaţiu cât mai asemănător, dacă nu identic, cu habitatul natural. Fiecare specie, începând de la animale, până la reptile şi păsări, era ţinută într-un mediu propice. Cele care aveau nevoie de întuneric, le găseai pe întuneric, indiferent că ţie ca vizitator îţi era incomod să le vezi aşa. Erau zone cu schimbare de temperatură, umiditate şi vegetaţie, ca să respecte habitatul. Numărul de specii de la Tiergarten este foarte variat, însă mi-au rămas în minte păsările flamingo cu penajul lor mirific, meduzele, pisica de mare ascunsă tactic în nisip, peştele “faţă de om” şi pinguinii.

1

A doua zi am vizitat catedrala Sf. Stefan, unde am urcat 343 de trepte până în vârf. A meritat efortul, atât pentru vedere, dar mai mult pentru unul dintre cele mai frumoase momente din viaţa mea: logodna.

2

În continuare, am vizitat Palatul Belvedere, care găzduieşte picturi de renume din mai multe epoci ale artei. Recomand să fie vizitat de către cei pasionaţi de artă şi istorie. Altfel, este suficient să mergi până acolo pentru a petrece timpul plimbându-te printre grădini. În drum spre palat, am trecut prin parcul Stadt, unde se regăseşte statuia lui Strauss. Parcul este frumos amenajat, plin de vegetaţie şi flori multicolore, este o plăcere să stai în razele soarelui pe o bancă. Doar să ai timp!

A urmat parcul Prater şi renumita roată Wiener Riesenrad Ferris . Aici ne-am oprit pentru a vizita Muzeul Madame Tussauds, care aş spune că este overpriced pentru ceea ce oferă, mai ales pentru turiştii care au vizitat echivalentul acestui muzeu în alte oraşe europene sau în SUA. La începutul lunii martie, nu sunt deschise toate atracţiile din parcul de distracţii, ceea ce a făcut ca atmosfera să fie şi mai interesantă. Părea că ne aflăm într-un parc  de distracţii antic, ca în filmele de epocă, cu melodiile Marry Go Round în  urma noastră. Cum eu sunt o căutătoare de adrenalină, nu am ratat ocazia să privesc Viena de la înălţime, cu capul în jos, dintr-un aparat tip pendula, care mi-a zguduit puţin creierii.

?

Apusul l-am prins undeva pe drumul spre Turnul Dunării, în care am urcat la lăsarea serii. Vederea întregului oraş a fost spectaculoasă, la fel ca restaurantul unde ne-am oprit pentru o gustare. A fost prima dată când am mâncat într-un spaţiu care se roteşte necontenit. Iniţial, am crezut că o să mi se facă rău, dar treptat m-am obişnuit cu senzaţia. E o ocazie unică să admiri panorama întregului oraş, la 360 grade, fără ca tu să faci măcar un pas.

4

Am lăsat ultima zi pentru suveniruri şi cumpărături pe vestita Mariahilferstrasse şi-apoi ne-am întors în centru pentru a savura ultimele prăjituri pe tărâm vienez. Este foarte asemănător cu al nostru “Centru Vechi”, doar că mult mai atent îngrijit şi reabilitat. Se găsesc o multitudine de magazine cu branduri de lux, precum Rollex, Jimmy Choo, Gucci, Emporio Armani şi nu numai. Nu cred ca greșesc dacă spun că un român cinstit se apropie de vitrina doar pentru poze. Asta dacă nu vrea să îşi facă un credit la bancă pentru un astfel de ceas:

11419845_1165995350086117_833567160_n

Am sărit peste muzee şi alte palate, pentru că nu au fost în preferinţele noastre, dar adevărul este că nici timpul nu ne-a permis. Şi totuşi m-aş întoarce în Viena oricând pentru atmosfera liniştită şi romantică.

Ce mi-a plăcut în Viena?

  • curăţenia pe străzi  – aş puncta că fiecare coş de gunoi are un recipient sub formă de chiştoc, special creat pentru a stinge ţigara acolo
  • metroul  – în Viena la metrou, nu ai cum să te pierzi, deşi există 4 magistrale, toate diferenţiate prin culori la orice pas; este o plăcere să mergi cu metroul!
  • încrederea, siguranţa şi ordinea – pe străzile şi parcurile din Viena te poţi plimba noaptea fără măcar să îţi fie teamă; nu am dat de niciun controlor pe perioada şederii, ba mai mult, am fost surprinsă de faptul că intrarea la metrou este permisă chiar dacă nu ai bilet; dacă ar fi aşa la noi, cine şi-ar mai lua bilet? supriză, în Viena toată lumea valida biletul când cobora la metrou şi absolut toţi cetăţenii stăteau pe partea dreaptă pe scara rulantă, partea stângă fiind lăsată liberă pentru cei care se grăbesc să urce/coboare
  • oamenii – de fiecare dată când vienezii descopereau că suntem turişti, ori pentru că ne holbam intens la harta subterană ori pentru că vorbeam în română, ne zâmbeau prietenos şi ne ajutau cu orice informaţie
  • lipsa discriminării – aici o să punctez două lucruri care m-au suprins plăcut: 1. respectul faţă de fumători – deşi în majoritatea spaţiilor închise nu se poate fuma, restaurantele au amenajat pe timp de iarnă terase cu radiatoare, astfel încât fumătorii să poată sta confortabil afară; 2. atitudinea faţă de travestiţi/gay – am văzut 2 zile la rând un travestit, purtând fustiţă, tocuri şi ciorapi din plasă de culoare roz, cărând după el o umbrelă roz şi o geantă din puf; prima mea reacţie a fost să mă amuz copios şi să critic (as we do), dar când m-am oprit mi-am dat seama că nimeni nu râdea, toată lumea în jur ignora ceea ce văzusem, ca şi cum ar fi fost perfect normal.

Ce nu mi-a plăcut în Viena?

  • costurile – este o capitală europeană scumpă, iar tarifele sunt foarte mari comparativ cu veniturile românilor (ex: 1 apa la hotel – 2,5 euro; 1 magnet – min. 5 euro; 1 cutie cu bomboane – 15 euro; 1 snitel vienez – 20 euro)
  • temperatura – în Viena şi când e cald, e frig, aşa că a trebuit să mă înfofolesc cu mănuşi, fular şi căciulă în mijlocul lunii martie, pentru că soarele în Viena e cu …colţi.
  • mâncarea – lăudatul şniţel vienez nu a fost cu nimic mai bun decât ce face bunica, iar gulaşul de viţel de asemenea nu a fost pe gustul meu; nu ştiu cum se face că românii ştiu să gătească delicatese de prin toate colţurile lumii şi să le iasă ca la carte, dar din nou mi-a fost dor de restaurantele noastre.

În plus, în Viena se pot face plimbări cu vaporaşul pe Dunăre, dar nu ne-am aventurat mai ales când la noi în ţară, la Orşova, am trăit această experienţă şi, zic eu, a fost mult mai frumoasă. Iar dacă vreţi să împuşcaţi doi iepuri dintr-o lovitură, în mai puţin de 1 ora jumătate se poate ajunge cu trenul sau cu vaporaşul în Praga.

Posted in Călătorii | Tagged , , , , , | Leave a comment

Review: Parfumuri elefant.ro

UPDATE: Parfumuri elefant.ro: fake sau nu?

Am făcut-o şi p-asta, mi-am luat parfumuri de la elefant.ro!  Dacă asta nu e destul, vă spun că nu am fost dezamăgită! Dar până la asta, a fost cale lungă, deci să începem cu începutul:

Research-ul

Întâi de toate, mi-am întrebat prietenii de pe Facebook ce părere au de parfumurile de la elefant.ro. Unii au zis că-s originale, alţii că nu. Deci, nimic sigur. Am întrebat şi câteva persoane cunoscătoare în domeniu, care mi-au spus că parfumurile de la Elefant sunt originale, dar că provin din stocuri mai vechi ale unor magazine de desfacere sau Duty Free-uri,  în care nu s-au vândut. Adică sunt originale, dar există riscul să fie vechi.  Apoi, în blogosferă, am dat de persoane care şi-au verificat parfumurile pe www.checkcosmetic.net, un site incredibil de util şi precis, care îţi identifică parfumurile originale după codul lor unic şi îţi arată şi data fabricaţiei. Am testat pe site în prealabil parfumurile pe care le aveam deja acasă şi am fost plăcut surprinsă de exactitatea datelor. Deci, cele 3 surse au fost bifate, aşa că am purces să comand!

Comanda

Mi-am comandat 2 parfumuri pe care mi le doream de mult: Catch Me – Cacharel (50ml) şi Premier Jour – Nina Ricci (30 ml). Preţurile au fost foarte mici, pot spune că am luat 2 parfumuri la preţ de 1, la propriu! Recunosc, puteam alege şi Dior sau Givenchy, dar am vrut ca prima comandă să fie un test, să nu arunc banii pe fereastră. Catch me este o combinaţie între VIP – Carolina Herrera şi Angel – Thierry Mugler, adică un parfum dulce, iar Premier Jour este mai fresh-floral, seamănă cu Bvlgari – Omnia Crystalline. O recomandare pe care o fac tuturor fetelor: este important să cumpăraţi apă de parfum, nu apă de toaletă. Aici se face diferenţa la persistenţă! Comandă- checked!

parfum

Livrarea

Fiind Black Friday, coletul a ajuns după 1 săptămână, timp în care m-au tot frământat gândurile negre de overthinker: or fi vechi? or fi bune? dacă nu e bun codul? mai bine îmi luam din magazin! etc. Mi-am pus în plan ca la deschiderea coletului să verific codurile pe site-ul respectiv. Curierul a fost foarte ofuscat că, în graba lui, eu am vrut să deschid coletul ca să-l verific şi să caut codurile pe internet. Dar oare cum îmi permit aşa ceva? Probabil a uitat că e dreptul meu să verific coletul! Trecând peste moment, rezultatul verificării a fost pozitiv: originale şi dintr-un stoc relativ proaspăt (2014-2015):

colajcheckl

Testarea

Am încercat noile parfumuri pe încheieturile mâinilor. Ambele miroseau exact ca în Sephora, aceleaşi note de bază, iar persistenţa chiar m-a mulţumit: 6 ore (în condiţiile în care mâinile mai intră în contact cu apa şi cu mânecile). Nu mă aştept ca parfumurile Cacharel sau Nina Ricci să reziste mai mult de atât. Nu vorbim de Dior, Chanel, Lancome, care trebuie să persiste o zi întreagă. Cel mai persistent parfum al meu este La Vie est Belle -Lancome (12 ore).

Trebuia să-mi completez colecţia de parfumuri, pe care o puteţi găsi aici, şi mă bucur că am ales elefant.ro. După experienţa asta, recomand site-ul pt parfumuri (ceasurile nu le-am testat, am auzit că şi aici ar exista dubii privind originalitatea). Nu ştiu nimic de alte magazine online, dar odată ce mi-am găsit un furnizor de încredere, I’ll stick with it! 🙂

Posted in Reviews | Tagged , , , , , , , , , | 22 Comments

Review: Sleek – Matte Me

Well, un new entry pe blog: primul meu review pt un produs de beauty!

Cum nu cumpăr articole de make-up foarte des, nu am avut ocazia să fiu impresionată de ceva atât de mult încât să merite să îl menţionez pe blog. Dar acum uite că s-a întâmplat!

De Black Friday, căutând una-alta pe site-uri de make-up, am dat de un luciu de la Sleek -Matte Me. Am vrut iniţial să-l cumpăr de pe Makeup Shop, unde l-am găsit redus la 24 lei. Ce-mi dădea cu virgulă era faptul că trebuia să mai plătesc transportul 12 lei (adică 50% din valoarea produsului) ca să mi-l livreze. Mi s-a părut că nu mă alegeam cu niciun discount, aşa că am mai căutat informaţii pe net să văd dacă nu cumva pot să-l cumpăr dintr-un showroom. Spre fericirea mea, l-am găsit la Kendra cu 30 lei, am sunat la magazin, am aflat că îl au pe stoc şi m-am dus fuguţa să îl cumpăr.

Şi surpriză: este exact cum îmi doream! Ceva destul de rar în ziua de azi.

Este un luciu de buze mat, în care nu aş fi avut încredere iniţial dacă nu citeam câteva review-uri pozitive. La primul strat pare lucios, dar în câteva minute se usucă pe buze ca acuarela pe hârtie. Râmâne un aspect super-mat, stilul Kylie Jenner.

Nuanţa care pe mine m-a atras a fost Birthday Suit (adică Nude). Există şi alte nuanţe mai stridente, din gama roşu şi roz, pe care probabil mi le voi cumpăra în viitor.

Pe lângă aspectul pe care îl poţi obţine şi cu alte rujuri mate, luciul ăsta odată ce s-a uscat, nu mai  lasă urme şi rezistă ore bune chiar şi dacă mănânci sau bei. Ceea ce este wow! Pentru o rezistenţă mai îndelungată, recomand ca înainte să se folosească un primer/bază de machiaj pe buze şi, opţional, un creion de contur.

Aici aveţi vinovatul:

colaj_review

Este primul produs marca Sleek pe care îl încerc, dar cu siguranţă voi mai cumpăra şi altele. Recomand şi magazinul Kendra ( în Bucureşti se găseşte în Auchan Titan, Mega Mall şi Unirea Shopping Center), unde se găsesc branduri precum Nyx sau Revlon.

So matte yourself!’

UPDATE – Nuanțe noi Sleek

Cum spuneam și la început, aveam de gând să-mi mai cumpăr câteva nuanțe. Zis și făcut! Am ales un roșu-portocaliu, nuanța Party Pink și  un mov-vișiniu, nuanța Velvet Slipper. Culorile aprinse se șterg foarte greu de pe buze, chiar și cu demachiant. Când se usucă și devin mate, au textură de vopsea permanentă. Sunt absolut demențiale!

colaj-ruj

Posted in Reviews | Tagged , , , , , , , | Leave a comment

Îţi mulţumesc

Aş vrea să îţi mulţumesc în scris, pentru că este neutru şi cald, aşa cum eu nu reuşesc de multe ori să fiu…soulmate-stephanie-noblet-

Vreau să îţi mulţumesc pentru că mă accepţi aşa cum sunt, chiar dacă sunt total imperfectă.

Vreau să îţi mulţumesc că ai încredere în mine, chiar dacă ai putea să n-ai.

Vreau să îţi mulţumesc pentru toate dăţile în care te-ai făcut că mă înţelegi atât de bine, când de fapt nu aveai habar ce se ascunde în capul meu.

Vreau să-ţi mulţumesc că 90% din timpul tău liber e doar pentru mine.

Vreau să-ţi mulţumesc că te faci că-ţi place ce-mi place mie, doar ca să mă vezi fericită.

Vreau să îţi mulţumesc că ai găsit mereu o soluţie la orice problemă de-a mea, chiar şi atunci când problema nu era reală.

Vreau să-ţi mulţumesc că ai mereu răbdare să mă asculţi atunci când vorbesc cu viteza luminii.

Vreau să-ţi mulţumesc pentru că nu mă cerţi niciodată atunci când greşesc, chiar dacă eu ţip la tine înainte să greşeşti.

Vreau să îţi mulţumesc că îmbraci mereu în roz viaţa mea gri.

Vreau să îţi mulţumesc că eşti realist, atunci când paranoia îmi bate la uşă.

Vreau să-ţi mulţumesc că ai un suflet bun într-o lume aşa de crudă.

Vreau să iţi multumesc că eşti un înger păzitor şi că exişti.

Vreau să îţi mulţumesc că o să mă ierţi pentru toate lucrurile pentru care am uitat să-ţi mulţumesc acum.

Până acum am vrut să-ţi mulţumesc…

Acum îţi mulţumesc!

Posted in Emoţii | Leave a comment

Jurnal de călătorie belgiană

Anul acesta am petrecut Valentine’s Day în Belgia, alături de mon amour, desigur. Ne-am cazat în Bruxelles la un aparthotel, unde ţin să precizez că sunt condiţii de 4 stele, dacă aş compara cu ce putem găsi în România. Oraşul mi-a părut o nesfârşită Calea Victoriei, întreruptă pe alocuri de parcuri curate şi pline de verdeaţă. Pe timp de weekend, până să ajungi în centru, mai că te crezi singurul locuitor, pentru că oraşul este liber, liniştit, nici urmă de agitaţie.

colaj1

Duminică dimineaţa, oamenii ies la alergat sau la plimbat copiii în parc. Sunt oameni frumoşi, care îţi zâmbesc şi-ţi răspund cu drag la orice întrebare, desigur, în franceza lor romantică. Engleză mai puţin, parce que je ne parle pas. Surprinzător, mă aşteptam să dau de xenofobi şi rasişti care să treacă pe partea cealaltă a drumului când aud de români, dar nu i-am întâlnit deloc. Poate pentru că întreaga societate e compusă din francezi, olandezi, spanioli, albi, negri, asiatici şi par să convieţuiască în pace. Chestia asta m-a binedispus enorm şi am început să le zâmbesc oamenilor pe stradă ca nebuna. Ba chiar unii ne întrebau de unde suntem şi când le spuneam din România, ne surprindeau cu un “ce faci” sau “bune ziua”. Ca un insight al locului, oamenii obişnuiesc să stea ori să-şi puna genţile pe jos în metrou sau autobuz, tocmai pentru că mijloacele de transport în comun sunt curate şi îngrijite. M-a şocat la o primă vedere toata faza, pentru că în România abia dacă mi-aş lăsa punga sau rucsacul să atingă podeaua din metrou.

La capitolul mâncare, îmi pare rău, dar mi-a lipsit Ivan’s-ul de acasă. Ca ţară, înţeleg că au 4 mari specialităţi: berea, cartofii prăjiţi (frites), ciocolata şi gofrele (waffles). Well, niciuna nu o să-mi ţină individual de foame. Am tras chiulul alegând nişte restaurante americane unde ne-am îndopat cu burgeri, cartofi şi hai, să fie, un somon la grătar. Din seria “le revergorez, da’ sunt berea cald“, berea nu m-a dat pe spate, dar nici nu-s amatoare de aşa ceva, deci las pe altcineva să-şi dea cu părerea. Cartofii sunt delicioşi, mai ales cu sosurile specifice, iar ciocolata n-are cum să nu-ţi placă decât dacă nu eşti om. Gofrele  sunt pasiunea mea, mai ales cele liege, nu belgiene, care sunt extrem de gustoase chiar şi fără topping. Nu se compară cu nimic din ce se vinde la noi din import.

colaj2

Obiectivele turistice nu m-au impresionat aşa tare, iar statuia aia pişătoare chiar mă enervează. Recunosc, nici nu sunt genul să vizitez muzee sau biserici. Grand-Place şi centrul, Parlamentul European şi Atomium au fost interesante de văzut şi de pozat, dar o dată şi gata.

colaj3

Totuşi, Bruxelles nu este tot ce are Belgia de oferit turiştilor. Aşa că am făcut o incursiune de o zi în vestul ţării şi am poposit la Marea Nordului, la Ostend, unde priveliştea ne-a dat pe spate. Pozele vorbesc de la sine, iar eu, o împătimită a plajelor, mărilor şi oceanelor, nu aveam cum să nu fiu impresionată.

colaj4

Apoi, oraşul Bruges, supranumit şi “Veneţia Nordului” cu influenţe olandeze a fost o experienţă de vis. Încă de la ieşirea din gară dai de străduţele înguste presărate cu clădiri scunde din cărămidă roşie, muzee şi catedrale cu arhitectură medievală şi stil gotic. În centru, clădirile sunt despărţie de un canal superb ca al Veneţiei, pe sub ale cărui poduri se poate trece cu barca. Natură, verdeaţă, lebede, apă şi un soare blând de februarie ne-au fost alături. De Bruges mi-e cel mai dor, trebuie să recunosc, şi cu siguranţă o să-l mai vizităm.

colaj5

Şi-acum acasă, la muncă, să mai strângem bani pentru alte excursii!

Au revoir!

 

Posted in Călătorii | Tagged , , , , , , , , , , , , | 1 Comment

Talente neşlefuite

De câteva zile mi-am descoperit o nouă pasiune: desenul. Aş putea spune că am ceva talent, dar cât timp nu este my best feature, e doar un nou hobby. Cu un compas, carioci, creioane şi un gram de pasiune, iată ce a ieşit din mâna mea. Există şi un background cultural pentru ceea ce desenez: cele rotunde cu model floral sunt mandale, iar cele cu pene sunt un simbol american intitulat dreamcatcher.

drawings

Probabil o să mă ţină noua activitate mult şi bine, aşa cum mă ţin şi celelalte hobby-uri pe care îmi place să le numesc talente neşlefuite. Fără doar şi poate, am avut o copilărie dinamică la capitolul ăsta, pentru că am făcut câte puţin din toate: ştiu să cânt – voce, rap, pian, chitară, să compun, să dansez (dans sportiv şi ballroom), să joc tenis de masă şi acum, se pare, ştiu şi să desenez. Cine ştie câte am pierdut pe drum sau câte o să mai fie…

Cred cu tărie că toţi ar trebui să investim din timpul şi energia noastră pentru a ne şlefui aceste talente, chiar dacă nu facem performanţă din asta, pentru că în lipsa lor am fi probabil doar nişte roboţi.

Posted in Experienţe | Tagged , , , , , , , | Leave a comment

Viaţa nu e ca în filme (scurt-metraj)

…sau cu alte cuvinte, cum e în realitate când te blochezi în lift.

Acum câteva zile m-am blocat în lift pentru prima oară în viaţa mea. S-au stins toate luminile, inclusiv cele de la butoane, că la ce bun lift cu sistem digital dacă nu mai funcţionează când pică siguranţele. Primul gând care m-a încercat a fost că o să cadă liftul până la subsol, o să înceapă să pâlpâie luminile, o să se strângă vecinii la uşă şi o să mă scoată cu greu ca pe un om prins sub dărâmături la cutremur, lăsând în cădere liberă geanta şi alte lucruri din posesia mea. Sau mai bine zis, ceva de genul:

Realitatea a fost de fapt…plictisitoare.

Ce s-a întâmplat de fapt? Am apăsat butonul de alarmă şi s-a aprins o lumină de siguranţă. Alarma aia piuia sacadat doar la apăsare şi-mi amintea de ringtone-ul de la Nokia 1100. Adică în mod cert nu îţi venea să salvezi pe cineva când o auzeai. Între timp m-a sunat prietenul meu. I-am spus ce se petrece şi de ce nu pot vorbi, că trebuie să sun acasă. Reacţia lui: “Ah, eu am stat şi jumătate de oră în lift. Ok, vorbim mai încolo”, ca şi cum treaba asta nu e mare scofală. Am sunat-o pe mama să vină să vadă ce se întâmplă cu liftul, poate sunăm la echipa de intervenţii sau măcar să bata la uşă la administrator, poate m-o ajuta ăla cumva. Mă aşteptam să sară mama ca din foc. În schimb, răspunsul ei a fost “Bine, dragă, stai să ma îmbrac”. Toate aşteptările mele de protagonistă într-un film de groază cu lifturi s-au spulberat. Până să ajungă mama, deje ieşisem din lift şi urcam de nebună pe scări, gâfâind. În 5 minute revenise lumina şi am putut apăsa butoanele (digitale domn’le!).

Cred că dacă aveam lumină în lift de la început, realitatea ar fi fost mai degrabă aşa:

poza_inlift

 

Posted in Experienţe | Tagged , , , , | Leave a comment

Viaţa fără pisică

Anul 2014 a fost un an al pisicilor pe Facebook, asta e clar. Cred ca se va menţine trendul. Orice pufoşenie a fost motiv de like şi share, dar mai mult decât atât, am văzut multe adopţii de pisicuţe înfrigurate. Deci cam toţi bănuim ce înseamnă viaţa cu pisici, chiar daca nu avem, pentru că ne arată alţii. Ştim că zgârie canapele, rup perdele, te trezesc cu forţa dimineaţa, vin după tine la WC. Nu-s doar nişte jucării, ci fiinţe vii care au nevoie de atenţie şi grijă.

Ştie cineva cum se simte viaţa fără pisică atunci când ai pisică? Vă spun eu.

Shatzica

Ea e Shatzy (trad. germană = comoară), o pisicuţă găsită pe canapeaua unei terase din cartier. Stătea ca o divă care aşteaptă barmanul să-i aducă o cafea. Mi s-a pus în braţe de când m-am aşezat, ca şi cum  eram deja prietene. Torcea şi se pisicea de parcă ne ştiam de mult. Am zis să o luăm acasă, doar că nu a poposit la mine, ci la prietenul meu. Şi aici a aparut ruptura. Deşi am adoptat-o şi am botezat-o, o văd doar când merg la el acasă. În rest, mă prăpădesc de dorul ei, mă uit la poze cu ea pe telefon înainte să adorm şi întreb de ea zilnic, ca de copilul meu pierdut. Şi chiar intuiesc că aşa ar arăta o viaţa în care copilul nu ţi-e în custodie şi îl vezi cu porţia, iar mai rău decât asta, poate când ai tu timp să-l vezi el n-are chef de tine, de joacă sau vrea să doarmă.

Nu poţi să te obişnuieşti cu pisică şi apoi să nu stai cu pisica. Când o văd, ma port ca un copil turbat şi trag de ea în toate părţile, mă pun lângă ea acolo unde e aşezată şi fac orice ca să mă bage în seamă. Uneori mă întreb dacă are habar cine sunt, atunci când mă priveşte mirată cu ochii ei de pirat. Când mă vede intrând pe uşă, vine şi împinge uşor capul în palmele mele. Poate ştie cine sunt sau poate sunt doar un musafir pentru ea. Bine că ştiu că “taică-su” are grijă de ea aşa cum a avut şi când i-am făcut operaţia de sterilizare şi îi dă să mănânce ce vrea ea şi când vrea ea.

E greu să stai fără pisică, mai ales că din toate pisicile din lume tu o iubeşti pe a ta (absolut normal). Pot să văd şi să ma bucur de alte 10 pufoşenii într-o zi, dar tot la Shatzy mă gândesc. Vorba aceea, nu degeaba i-am spus comoară – că e scumpă la vedere.

Posted in Experienţe | Tagged , , , | Leave a comment